DE CE SĂ NE SUSȚII

Fii parte din familia STOMART

Știm foarte bine ce ne dorim, iar pentru a reuși, avem nevoie de susținerea ta. Iată care sunt motivele pentru care merită să faci parte din comunitatea noastră:

CREȘTEM ÎMPREUNĂ

Vrem să punem Iașul pe harta europeană a baschetului. Susținându-ne, ne vom bucura împreună, pe toată durata acestei aventuri, de succesul și realizările pe care le vom obține.

PROMOVĂM SĂNĂTATEA

Cunoaștem cu toții importanța sportului pentru o viață sănătoasă. Prin intermediul baschetului, încurajăm copiii să facă mișcare într-un mod plăcut.

DEZVOLTĂM COMUNITATEA

Vom crea împreună o comunitate locală puternică, bazată pe pasiunea pentru sport și fapte bune.

CREĂM VIITORUL

„Singura modalitate de a prevedea viitorul este să-l creezi”. Prin urmare, vrem să susținem viitorul acestei țări prin dezvoltarea unor generații sănătoase, responsabile și educate.

Află cum poți susține activitatea clubului nostru de baschet!

Cele mai frumoase lucruri se realizează împreună. Avem nevoie de tine pentru a crea cea mai mare comunitate de baschet din România!

Beneficii pentru companiile partenere

Dacă ai în responsabilitate o companie, fie ea mică sau mare, poți alege să ne susții și prin intermediul acesteia. Pe lângă motivele de mai sus, vei beneficia și de o serie de beneficii la nivel de business:

Vizibilitatea companiei

Prin calitatea de partener, compania ta va fi prezentă atât pe materialele online și off-line STOMART, cât și în cadrul evenimentelor pe care clubul le va organiza.

Încredere

Comunitatea răsplătește susținerea companiei tale pentru o cauză în care aceasta crede acordându-ți încredere. Astfel, vei câștiga mai mulți clienți loiali brandului tău.

Notorietate

Prin implicarea în cadrul acestui proiect, îți vei asigura o expunere amplă care împărtășește valorile noastre comune.

Sponsorii noștri

FII PARTE DIN ECHIPA STOMART

PARTENER PRINCIPAL STOMART

URMĂTORUL MECI

EVENIMENTE VIITOARE

DatăGame
error: Conținut protejat!