Sportul și Educația – un parteneriat plin de beneficii pentru copii

De la generație la generație, se pot observa schimbări majore în comportament, atitudine, stil vestimentar sau orice alt mic detaliu care delimitează clar fiecare etapă.

Odinioară era „literă de lege” ca după ce se întorc de la școală, copiii să se joace până la lăsarea serii. Nici nu mai conta cât de obosiți erau sau câte teme îi aștepta, fiecare copil se bucura de moment.

Indiferent că activitățile erau în spatele blocului sau pe ulițele satului, erau nelipsite jocurile precum: de-a v-ați ascunselea, țară, țară vrem ostași, rațele și vânătorii, coarda, șotron și lista poate continua.

Toate aceste jocuri aveau în comun exercițiul fizic și, dincolo de distracția cu care veneau la pachet, erau o formă de sport, necontrolat ce-i drept.

Dar astăzi, când fotbalul se joacă pe playstation, când întâlnirile cu ceilalți copii sunt virtuale, când spatele blocului e înlocuit cu un grup de Facebook, ce loc ocupă sportul în viața copilului tău?

Bineînțeles, nu trebuie să fim absurzi și să privăm copiii de gadgeturi, informații și trendurile vremii, dar ar trebui să-i ajutăm să vadă și să înțeleagă de ce au nevoie de sport.

Și dacă ți-am tot spus de-a lungul vremii care sunt beneficiile activității sportive, astăzi vom pune accent pe rolul acestora în formarea educației.

Sportul nu se poare rezuma la cele două ore incluse în programa școlară.

Bineînțeles, copiii sunt diferiți. Unii au înclinații la muzică, alții au talent la pictură sau dans, iar alții sunt focusați pe matematică sau limbi străine. Ceea ce e perfect normal. Dar dincolo de aceste hobby-uri, fiecare copil ar trebui să aibă o rutină și în ceea ce privește activitatea fizică.

Iar aici nu ne referim la alergatul prin casă sau la cele două ore de sport de la școală. Ci la forma de sport controlat și organizat, în care fiecare copil, aflat în formare, dobândește anumite abilități și se dezvoltă într-o direcție anume, sub atenta observație a unui om specializat.

La școală, curricula este formată din diverse activități sportive, care se schimbă de la o săptămână la altă, iar timpul este prea scurt pentru a putea observa dacă cineva este talentat într-o anumită direcție sau dacă se simte atras de un anumit tip de sport.

De aceea este important să îți încurajezi copilul și să-l ajuți să experimenteze diferite forme de sport, pentru a descoperi ceea ce-i place. Dar dincolo de asta, să-l ajuți să se dezvolte armonios.

Sportul și educația merg mână-n mână.

Există astăzi cercetări semnificative care arată impactul pozitiv și important pe care sportul și activitățile fizice îl pot avea asupra educației.

Dacă avem în vedere sensul acestui termen, educația are „rolul de a pregăti omul ca element activ al vieții sociale”. Te întrebi care e legătura cu sportul?

Ei bine activitatea fizică încurajează performanța academice, asigură o mai bună incluziune și participare la clasă, îmbunătățește  sănătatea și pregătește elevii pentru viitor.

Este important să recunoaștem, însă, că nu tot sportul aduce automat câștiguri mai largi.

Pentru a obține rezultate educaționale, sportul și activitățile fizice trebuie concepute în mod intenționat și implementate eficient.

Educația, cu atât mai mult prin sport, trebuie mereu supravegheată, întreținută și alimentată.

Și dacă tot vorbim despre acest subiect, iată principalele aspecte legate de educație, în care sportul are un impact pozitiv:

  • Performanța academică

Există o percepție comună, total greșită de altfel, care spune că sportul și activitatea fizică au un impact negativ asupra performanței academice a elevilor. Cei mai mulți dintre oameni cred că un copil sportiv este un copil căruia nu-i place școala și care își focusează toată atenția pe sport și nu pe activitățile școlare.

Cu toate acestea, cercetările demonstrează că participarea la sport și la activitate fizică, atât în ​​interiorul cât și în afara clasei, are un impact pozitiv asupra performanței și eficienței academice a elevilor .

  • Acumulare de informații

Integrarea sportului în rutina tinerilor a demonstrat eficacitate în creșterea capacității elevilor de a învăța și de a aplica noi abilități și cunoștințe.

Baschetul de exemplu, este un sport care poate avea un impact semnificativ și pozitiv asupra capacității unui elev de a avea acces la cunoștințe și experiențe noi. Acestea îl vor ajuta să aplice abilități organizatorice și de memorie .

  • Atenția și concentrarea

Este bine cunoscut faptul că baschetul are printre beneficiile sale, sporirea ridicată a atenției copiilor.

Nivelurile ridicate de atenție au un impact pozitiv asupra performanței academice prin creșterea capacității elevului de a se concentra, de a absorbi și de a reaminti conținutul și materialele de subiect.

Obișnuit din teren, unde se focusează și-și canalizează energia într-o direcție anume, elevul va implementa această atitudine și în sala de clasă.

  • Cogniția și funcția creierului

Participarea frecventă la sport și activitate fizică la o vârstă fragedă încurajează dezvoltarea cognitivă pozitivă la tineret.

Baschetul, de exemplu, îi ajută pe copii să se dezvolte și să învețe cum să utilizeze abilitățile de bază ale creierului pentru a gândi, citi, învăța, aminti și a rezolva probleme.

Înclus în rutină, sportul îmbunătățește funcției creierului și a cunoașterii. Totodată crește fluxul de sânge către creier, nivelul de adrenalină și endorfine și, totodată, dezvoltă factorii de creștere care ajută la crearea de noi celule nervoase.

  • Incluziunea școlară și participarea la clasă

Participarea la sport și activitate fizică oferă elevilor noi oportunități de a interacționa și de a colabora unii cu alții.

Ți-am tot spus că la Stomart promovăm relații de prietenie puternice, ce pot avea rolul de a transforma sala de clasă într-un spațiu pozitiv pentru învățare.

Elevii care participă la activități fizice curriculare și extracurriculare au, de asemenea, un angajament mai mare față de școală și capacitate sporită de a participa la viața școlară;

  • Sănătate mentală

Ce-ar fi educația fără sănătatea și bunăstarea emoțională? Ei bine, studiile arată că elevii care participă la sport și activitate fizică au o sănătate mentală favorabilă în comparație cu cei care sunt inactivi din acest punct de vedere.

Sănătății mintală este dezvoltată prin încurajarea sentimentelor de siguranță, conexiune și stări de bună dispoziție.

Este bine cunoscut faptul că prin sport poți scăpa de toate energiile și gândurile negative, care nu fac decât să ne inducă bariere emoționale. Acestea au rolul de a ne înfrâna energiile pozitive, pe care le-am putea fructifica într-o altă direcție.

În plus, integrarea sportului în educație contribuie la dezvoltarea încrederii și a stimei de sine.

  • Pregătirea pentru viitor

Sportul nu este o activitate care să aducă beneficii de moment. Integrarea lui în rutină îi va schimba total percepțiile asupra vieții și îl va determina pe copil să vadă lumea cu alți ochi.

Iar genul acesta de atitudine, îl va ajuta atât acasă, cât și la școală sau în întreaga sa viață de adult.

Sportul îl învață despre valori, despre curaj, despre încredere, despre capacitatea de a lua decizii favorabile atunci când situația impune asta.

Cauți metode complementare de educație
pentru copilul tău?

Baschetul este o alternativă sănătoasă pentru educația copilului tău.

Leave a Reply

error: Conținut protejat!