Testimoniale părinți

IOANA S.

Pentru Marian, baschetul e totul! Își dorește foarte mult să participe la antrenament, iubește meciurile, iar competiția îl ajută foarte mult și la scoală. Lucrează, își face temele mult mai concentrat, mai organizat și mai rapid după antrenament. Gândește pozitiv, e entuziasmat, fericit când joacă baschet. Noi, ca părinți, zicem că baschetul e un sport care te ajută să gândești și îl încurajăm să îl practice.

OANA Ț.

Eric joacă baschet de mai bine de 2 ani, timp în care am remarcat doar aspecte pozitive în ceea ce-l privește:
– starea lui de sănătate s-a îmbunătățit;
– are mai multă încredere în el și în ceea ce poate realiza;
– a învățat sa fie competitiv, își acceptă victoriile cu moderație și înțelege că și înfrângerile fac parte din procesul de învățare;
– este mai tolerant și socializează cu mai multă ușurință;
Lista ar putea continua…
Mulțumim pentru toată implicarea dumneavoastră!

VIOLETA S.

După fiecare antrenament, Măriuca e cu adevărat fericită. La competiții, mai rar, în funcție de coșuri si rezultat final. N-ar vrea să schimbe antrenorul și nici nu mai știu cum s-au făcut deja patru ani de baschet.

DORIN J.

Al meu, Silviu, e la început – 3 antrenamente, însă, așa cum am văzut eu și spune și el, este altceva față de ce a făcut până acum. Nu pot să spun prea multe, decât că ceea ce se întâmplă la acest club – structura antrenamentului, modul de explicare și demonstrare, atmosfera colegială între băieți si modul cum se ajută și se apreciază între ei – cred că îl va face pe Silviu să se mai „așeze” un pic. E foarte adevărat că, deși are 3 ani de baschet, nivelul lui e mai jos decât al colegilor. Văd antrenamentele foarte spectaculoase și foarte explicite și cred și îmi doresc ca Silviu să se integreze repede, să recupereze și să fie om de bază pentru echipă într-un timp relativ scurt.

CRISTINA E.

Dragoș, de la „merg doar luna asta la baschet sa văd cum este”, a ajuns ca acest sport să fie de departe pe locul fruntaș în clasamentul lui și asta datorită dumneavoastră, domnilor antrenori! Pe lângă mișcare, clar este și o formă de educație pentru că a învățat ce înseamnă să facă parte dintr-o echipă (care între timp au devenit și prieteni), să muncească alături de echipa lui și că fără muncă este mai greu sa reușească. Dumneavoastră ați reușit să faceți aceste lucruri într-un mod foarte frumos. Pentru Dragoș, fiecare antrenament este cel mai fain!

Pe lângă antrenamente, turneele la care a participat au avut un rol foarte important atât pentru el, cât și pentru noi, părinții: Competitivitate! Dorința de a fi mai bun! Fair-play! Susținere!
De asemenea, nu pot să nu menționez și de tabăra de baschet , care a fost „cea mai tare tabără” pentru Dragoș unde fiecare moment a fost organizat în cel mai frumos și educativ mod: campionat de fotbal, petreceri, activități de orientare în spațiu, public speaking – fiecare dintre aceste activități având clar un rol în formarea lui.
Vă mulțumim frumos pentru implicare și pentru tot ce faceți pentru copii noștri!

ANDREI G.

Din punctul meu de vedere, baschetul la STOMART pentru Călin reprezintă:

– o alternativă complementară la învățământul tradițional;
–  o concurență imperios necesară la mediul virtual;
–  o completare extrem de utilă la educația primită în familie.

ANDREEA R.

Nicu s-a maturizat foarte mult datorită plecărilor cu echipa, a devenit responsabil, inclusiv pentru întârzierile la antrenament, a devenit punctual. STOMART și, în particular, echipa lui sunt în același timp colegi și prieteni. Nicu știe să fie alături de un coleg când are nevoie, să râdă cu Coach, să sufere alături de echipă.
Baschetul la STOMART, cu tot ce înseamnă (antrenori, colegi) este mai mult decât o ocupație pentru Nicu. Este Copilăria lui.

SIMONA Z.

Dintr-un copil introvertit care nu voia niciun sport și nu voia sa iasă din casă, a devenit un copil sociabil, prietenos, care abia așteaptă să meargă la antrenament.
S-a simțit acceptat din prima, stimulat, înțeles și a reușit să își depășească zona de confort.
Și-a îmbunătățit abilitățile de lucru cu obiecte, e mai abil și mai sigur pe el.
Nu agreează lupta corp la corp și atacul și a apreciat foarte mult că aici nu l-a obligat nimeni să fie agresiv și nici nu l-a umilit că nu era foarte competitiv. Îl adoră pe Radu dar mi-a zis că îi place și de domnul cel nou.
A făcut înainte înot 5 ani, Capoeira 2 ani și Taekwondo 2 ani. La nici unul nu a mers cu atâta drag ca la baschet.

CRISTINA P.

Am intrat într-o familie, noi ii spunem familia STOMART. Vlad face baschet de 6 ani, în primul rând pentru sănătate, mișcare, socializare dar și performanță. STOMART înseamnă seriozitate, muncă, profesionalism și educație dar și joacă, prietenie și respect. Toate aceste aspecte, adunate la un loc, l-au făcut pe Vlad să iubească baschetul și acest club . Go, go, go STOMART!

GHEORGHE L.

Baschetul câștigă lupta cu telefonul, tableta, P-station-ul. A devenit deschis și comunicativ.

CLEMANSA A.

Dimitrie a învățat sa aibă încredere în el, să crească frumos, să intre în competiții cu încredere, indiferent de rezultat, a învățat să respecte adversarul și partenerii, să pășească frumos pe calea de a deveni un tânăr echilibrat, înțelept și competitiv! Mulțumim pentru tot!

CARMEN L.

Luca și Leon sunt pasionați de baschet. Dacă Luca a avut momente când a vrut să renunțe, cu răbdare și cu tact, antrenorii l-au îndrumat astfel încât să redescopere bucuria jocului. Prin urmare, după 3 cantonamente în această vară, pe lângă jocul de baschet, Luca a deprins și din conduita sportivă, disciplină, gândire predictivă, lucru în echipă și multe aspecte esențiale care îl formează ca om. Leon, specific vârstei, identifică în modul său toate avantajele prezenței sale la antrenamente și încearcă sa devină cât mai bun. Antrenorii și principiile clubului sunt de rang superior, indispensabile în formarea de buni sportivi și oameni de calitate în societatea actuală predispusă la consumerism.

PETRICĂ G.

Pentru Ștefan, în opinia mea, baschetul la STOMART înseamnă:
– încredere în forțele proprii și autodepășire;
– capacitatea de a controla unele temeri (de exemplu, frica de eșec și toleranța pentru eșec);
– spirit de echipă și îmbunătățirea relaționării cu ceilalți;
– forma fizică bună și dezvoltare armonioasă;
– poate, cine știe, oportunitate pentru o bursă studiu în străinătate.
Pentru toate acestea, vă mulțumesc.

IULIA P.

O să vă spun și eu cum a influențat STOMART copilul meu de aproape 4 ani de când este la acest club. Alex este un copil care a trecut prin mai multe sporturi de echipă sau individuale (șah, tenis de câmp, karate, scrimă, fotbal), dar aici, la acest club STOMART, a avut șansa să întâlnească un OM și o ECHIPĂ care i-au schimbat total parcursul vieții și viitorul. Aici, sub îndrumarea acestui club, s-a dezvoltat armonios, și-a îmbunătățit stima de sine și a căpătat încredere in forțele proprii. Aici a învățat valoarea disciplinei și a învățat să se bucure de succes în echipă dar să și împartă cu aceasta momentele mai dificile, aici a avut șansa să devină o persoană mai bună, aici și-a făcut prieteni care vor rămâne pentru toată viața.

RAMONA B.

Bună ziua. Baschetul l-a influențat și îl influențează pe Rareș în bine. Uneori, mă îngrijorează cum vede el lumea doar prin intermediul baschetului. Reperele sale sunt în sport, la rândul său influențează pe cei din jur în favoarea sportului.
Ca părinți suntem mulțumiți de faptul că este ferit de tentațiile adolescenților care nu fac sport, de faptul că are un anturaj bun, de faptul că al nostru copil crește armonios, având activitate fizică zilnic.
Succes!

ANCA P.

Am să vă spun, din nou, cum a influențat STOMART viața copilului meu în ultimii 8 ani – da, 8 ani de STOMART… incredibil!

În primul rând, nu cred că ne putem imagina viața lui Ștefan fără STOMART. Aici a crescut, s-a dezvoltat, a învățat mai mult decât ar putea să-l învețe un antrenor obișnuit: să fie serios, muncitor, conștiincios, punctual, ordonat, să-și respecte adversarii și să fie un sportiv adevărat. A învățat de la antrenorul lui că oricine poate primi o șansă dacă își dorește cu adevărat si dacă muncește din greu – chiar dacă nu este înalt, musculos, motric sau rapid.

STOMART este familia lui Ștefan, este locul unde își petrece cel mai mult timp, locul unde se simte acasă.

STOMART este singurul club care a reușit, mai greu sau mai ușor, să învețe copiii baschet, să le ofere competiții, să-i formeze și să-i dezvolte ca sportivi și ca viitori adulți.

Aici copilul meu a crescut frumos, s-a dezvoltat armonios, a învățat să fie competitiv și empatic. Aici a plâns, s-a bucurat și aici a trăit momente de emoție maximă.

Cu siguranță acest club a influențat și va influenta în continuare viața lui Ștefan, într-un mod frumos, natural, sănătos fizic și mental.

Mulțumim Domnu’ pentru „fenomenul” STOMART.

IRINA A.

Bună seara. Mihnea este de 2 ani: este mai organizat de când merge la baschet; are mai multă încredere in el; socializează mai ușor; acceptă mai ușor schimbările.

ADRIAN V.

În legătură cu fiul meu, Sebastian Vornicu, aș putea să scriu un roman în legătură cu faptul că face baschet, dar am să fiu scurt în descrierea comportamentului dobândit în urma contactului cu acest sport. Am să subliniez câteva aspecte în legătură cu impactul baschetului asupra fiului meu.

Numărul 1: socializarea cu partenerii de joc și nu numai;
2: acceptarea unor reguli stricte fără a se simți lezat, știind că acestea sunt pentru binele lui și a echipei din care face parte (incluzând aici tot staff-ul, cât și susținătorii: părinți, antrenori, fizioterapeuți etc.);
3: aspectul fizic pe care nu cred că l-ar fi căpătat stând doar în fața calculatorului sau la colțul blocului mâncând semințe;
4: respectul pentru cei din jurul său;
5: responsabilitatea pentru ceea ce are de făcut;
6: stimulare în ceea ce privește învățătura (aici ce-i drept am intervenit noi, părinții: nu carte, nu baschet – la drept vorbind, nu prea merge fără)
7: ultimul, dar nu cel din urmă punct ne privește pe noi ca părinți – per total, suntem nu mulțumiți, ci foarte mulțumiți că facem parte din familia STOMART ACADEMY, care a scos din fiul nostru la suprafață doar lucruri bune. Ar mai fi multe lucruri bune și frumoase de spus dar cum am mai spus ar trebui să ne apucăm de scris un roman. GO, STOMART!

ANA G.

Pentru Alex baschetul este o revelație, este sportul preferat. Este – pot spune – o minune în viața lui. Dacă ar fi posibil să fie pe teren tot timpul, nu-i trebuie nimic. Pe toți colegii îi respectă și consideră că are de învățat de la fiecare câte ceva. Pot spune că tot ce ține de baschet este prezent în viața lui (jucători, desene, echipamente, echipe). Consider că cea mai mare influență asupra lui vă aparține în ceea ce privește baschetul. Toate sporturile sunt frumoase și utile, impun respect, disciplină, program, ceea ce îl ajută mult pe Alex. Cred că are mai multă încredere în el, socializează foarte bine cu colegii de echipă și se țin la curent cu toate știrile despre baschet. Sper să mai poată juca la clubul dumneavoastră, în funcție de programul școlar.

MARIA M.

Lui Darie îi place tare mult să vină la antrenamente, la meciuri și în excursiile pe care le organizați. Îi place tare mult jocul (îl văd atent la toate lecțiile și pare că știe toate detaliile ce le transmiteți) și abia așteaptă să se întâlnească cu colegii cu care a legat prietenii. Îi ajută cu indicații pe cei despre care consideră el că au nevoie. Toate acestea contribuie foarte bine la dezvoltarea lui ca și coechipier, învață să socializeze, să fie prieten, să respecte un program și îi îmbunătățește mult sănătatea fizică și mentală. Nu știu să spun mai mult, dar e un „lucru” foarte bun în viața noastră. Mulțumim!

Încurajează-ți copilul să facă sport!

La STOMART, descoperim împreună pasiunea pentru baschet și mișcare.

error: Conținut protejat!